74

uneori orașul ăsta (Chișinău) e atât de cald, încât îmi vine să mă ascund sub iarbă și să rămân acolo, alături

*

sometimes this city is so warm that i want to hide under the grass and stay there, together

41

sunt locuri care mi se asociază numai cu senzația de frig și autoapărare. acesta e un astfel de loc.

*

there are places which can be associated only with the feeling of cold and self-defense. this is such a place.

40

Uneori mi-e un dor nebun de Chișinăul ăsta părăsit și nemâncat. Mi-e un dor nebun, pentru că mi-e drag. Nu mi-e casă, nu știu ce îmi e. Poate doar o briză de aer cald. Poate doar niște clădiri rătăcite, poate niște oameni. Sau poate doar un trecut, de care nu mă pot debarasa și de care mă țin strâns, pentru că nu mă pot ține de altceva. Chișinăul ăsta, așa cum e – rece și trist, este locul în care o să vreau să mă întorc, doar ca să beau o cafea la balcon și să-mi aduc aminte de strigătele demult uitate alte n ogradă. Atât.

*

Sometimes I insanely miss this abandoned and hungry Chisinau. I insanely miss it, because it is dear to me. It is not my house, I do not even know what it is. Maybe just a breeze of warm air. Maybe some lost buildings, maybe some people. Or maybe just a past, which I, on the one hand, cannot get rid of and which I, on the other hand, hold tight onto, because I have nothing else which could make me keep my balance. This Chisinau, as it is – cold and sad, is the place to which I will constantly return, just to drink a coffee on the balcony and to remember the forgotten voices of the children outside. That’s all.

34

îmi aduc (vag) aminte cum așteptam cu nerăbdare ziua în care să ies în oraș cu mama. ce sărbătoare era! acum, nu mai e niciodată o sărbătoare. locurile care, în copilărie, mi se păreau fascinante, umitoare, acum mi se par monotone. cu toate astea, continui să le vizitez și să le privesc. paradoxal.

*

i vaguely remember myself longingly waiting for the day in which me and my mom would see the town. it was like a holiday! now, it is never a holiday. the places which, back in my childhood, seemed to be fascinating, amazing, now look monotonous. however, i still visit and look at them. paradoxical.

[1]

Pe 1 ianuarie mi-am zis că ar trebui să-mi numerotez postările, ca să știu, la sfârșit de an, cât de mult am simțit eu necesitatea de a scrie – oricât de puțin. Din păcate, n-am avut deloc timp să postez altundeva decât pe Instagram. Acum încerc să recuperez timpul pierdut, căci, totuși, mai e jumătate de an înainte!

On the 1st of January I said to myself that I had to number my posts, so that I knew, by the end of the year, how much I had the necessity of writing something. Unfortunately, I had no time to post anywhere else but Instagram. Now I’m trying to recover the lost time, because there’s still half of this year left!
You can, of course, see my profile on Instagram (@miutsag) and follow there the latest posts, but I’ll continue posting them here, too.

*

Se spune că prima zi din an prevestește modul în care o să-ți petreci anul întreg. Ei bine, azi a fost un apus frumos. Este, oare, ăsta un semn?

*

People say the first day of the year predicts the way in which your whole year will feel like. Well, today I had an awesome sunset. May this, somehow, be a sign?

August la Chişinău

De când am revenit la Chişinău sau, mai bine zis, de două săptămâni înainte să revin la Chişinău, mă tot chinuia gândul că o să mă sufoc în oraşul ăsta. Că o să am prea multe de gândit, amintit, prea multe de riscat.

Nu-mi place Chişinăul. Literalmente, nu mi-e frică să admit că nu e oraşul în care vreau să trăiesc şi că nu e oraşul cu care aş spune că mă mândresc. Da, mi-e drag. Da, am crescut aici. Cele mai frumoase amintiri sunt de la Chişinău. De fiecare dată când plec, visez să revin măcar pe două zile ca să pot urca în microbuzul 185 de la Valea Morilor ca pe vremuri, să pot bea o cafea-n parc, să ies seara la o plimbare cu oamenii mei. Da, mi-e drag. Dar mi-e drag sufleteşte. Nicidecum vizual sau material.

În ultima perioadă, capitala s-a transformat într-un oraş pierdut printre reparaţii, probleme, scandaluri, evenimente, ambuteiaje şi sforţări de a deveni o capitală mai bună. Cred că „sforţarea” asta va mai ţine cel puţin doi ani, până o să se bucure şi chişinăuienii de nişte străzi, în sfârşit, întregi.

Şi, totuşi, mă cam sufoc aici. Dar mă ajută să respir oamenii mei. În fond, totul pare mai frumos atunci când ai pe cineva cu care să lucrezi asupra frumosului. Zilele trec mai repede când te trezeşte cineva să te-ntrebe dacă nu întârzii; când te trezeşti singur, ştiind că te aşteaptă cineva; când alergi pe câmpii şi vorbeşti despre lucruri interzise frumoase; când repriveşti filme din copilărie şi râzi mai tare decât atunci; când cineva-ţi cumpără un cadou, zicând că s-a gândit la tine atunci când l-a văzut; când ştii că ai pe cine suna să ieşi la o cafea, fără a te gândi că-i deranjezi sau că te cam „impui”.

*

mă uitam la soare
ca la o pasăre trecătoare

şi voiam să-l prind cu ochii, ca să-l opresc din drum.

*

o cafea care ţine o viaţă;
n-am fost nicicând mai vorbăreaţă.

*

am privit spre dreapta

apoi spre stânga

şi am zâmbit dublu, văzându-te prezent oriunde. bine-ar fi să te materializezi instantaneu

căci…

aşa voi arăta
când mă vei fura.
(din lumea
mea).

*

Iubite şi neiubite Chişinău, oricât te-aş numi capitală non-europeană, doar ştii că ţii în braţe vieţi şi oameni minunaţi, nu?

August in Chisinau

From the very first moment I arrived in Chisinau, I was troubled by the thought that it would suffocate me. That I would have too many things to think about, too many memories to recall, to many risks to take.

I do not like Chisinau. Literally, I’m totally not afraid to say that this is not the city I would like to live in and this is not the city I’m proud of. Yes, it is my dear city. Yes, I have grown up here. The best memories are from Chisinau. Everytime I leave it, I spend hours thinking how nice it would be to return and take the 185th minibus from Valea Morilor as I did daily in the past, to drink a coffee in a park, to have a walk with my people. Yes, it is my dear city. But I like it spiritually. Not visually or materially.

In the last months, our capital became a city lost in the renovations, problems, scandals, events and the effort of becoming a better capital. I think this „effort” will last at least two more years till the renovation of our streets are finally completed.

But, still, I’m kinda suffocating here. But my people help me breath. After all, everything seems more beautiful when you have someone to work on that beauty. The days pass faster when someone wakes you up to find out if you are not late; when you wake up by yourself and you know someone is waiting for you; when you run through the plains and talk about taboo beautiful things; when you rewatch movies from your childhood; when someone buys you a present and says she thought about you when she saw it; when you know you have a person to invite for a coffee.

*

i was looking at the sun
comparing it to a passing bird, a beloved one

and i wanted to catch it with my eyes, to stop it from its way.

*

a coffee that generates a life provocative;
i have never been so talkative.

*

i looked to the right

then to the left

and I had a „double” smile, seeing you everywhere. it would have been perfect if you had immediately materialized

because…

this is how I will smile
if you steal me once in a while.
(from my life,
docile).

 

*

Beloved and loveless Chisinau, even if I’m always saying you are a very non-european capital, you do know that you hold in your „hands” wonderful lives and people, don’t you?