Idilă la Cluj

IMG_20170610_174724_735

Cluj.

Am tot amânat momentul în care să mă așez, liniștită, și să-mi aduc aminte de Cluj. Nu știu de ce. Uneori sunt inexplicabilă, confuză, ciudată. Alteori sunt mai senină decât cerul unei zile de mai.

Deci, Cluj.

Probabil cineva mi-ar zice că aveam prea mult timp liber, întrucât am făcut un drum atât de lung doar ca să ajung la o piesă de teatru. Dar, până la urmă, cultura nu are nici limite și nici granițe. Iar ca să ajungi să fii o persoană cultă și înțeleaptă, trebuie să știi să urmezi calea asta. Altfel o să rămâi transparent.

*

Dimineața la Cluj e frig. Trebuie să alergi continuu după raze de soare ca să te încălzești (sau ca să fie mai romantic pupatul pe obraji la colț de stradă). Dimineața la Cluj, însă, e liniște. Clujul matinal e primitor, liber și curat.

Nu vreau să spun prea multe despre Cluj. Doar că ascunde-n el atâtea frumuseți, încât nu-ți ajung zile-ntregi ca să le afli. Noi n-am reușit să descoperim prea multe, am reușit doar să le vedem. Însă de la a vedea până la a descoperi e cale lungă. Și, desigur, am rămas tăcuți, surprinși și marcați după ce am ieșit de la teatru. Pentru că pe scena aceea s-a născut talentul și atitudinea și a prins aripi viața cuiva. Tac și acum dacă-mi aduc aminte de piesa de teatru jucată în seara aceea. Pentru că uneori e mult prea greu să exprimi un sentiment care nu are o explicație. E mult prea greu să vorbești despre un lucru care-ți dă fiori, te marchează profund și te definește.

Dar ne-am îndrăgostit de Cluj, ne-am îndrăgostit la Cluj.

IMG_20170531_210907_249

IMG_20170610_175209_684

 

 

Bucureşti pentru escapadă

Când ţi se amărăşte sufletul, când simţi că vrei să ieşi din pielea ta şi să fii oriunde altundeva decât în propriul trup, când cauţi să te enervezi pe orice lucru banal doar ca să nu-ţi ocupi mintea cu trecutul care te tot sâcâie, când te simţi detaşat de lumea-ntreagă, pentru că ei sunt complet pe dinafară şi habar n-au de unele chestiuni… când îţi apar în faţă toate astea, primul lucru pe care-ţi pare firesc să-l faci, e să te ascunzi undeva, să fugi undeva, să te dezlipeşti de locul în care te afli. Îţi faci o geantă micuţă cu strictul necesar, iei de mână omul pe care-l iubeşti şi pleci. Destinaţia nu contează absolut deloc. Ceea ce contează e, de fapt, să reuşeşti să nu te mai gândeşti la nimic altceva decât la trenul care te duce depaaaarte, departe.

Aşa am ajuns la Bucureşti. Tot vizitez Bucureştiul de când sunt mică. Ba documente, ba zboruri cu avionul, ba în trecere. Mai întotdeauna aveam alte lucruri în gând, ignorând totalmente oraşul în care mă aflam. Uitam complet să-l admir, să-l analizez, să-l cutreier. Uitam complet să-l savurez.

Acum l-am savurat. Pentru că n-am avut timp pentru nimic altceva decât pentru el. Am umblat pe străzi, ne-am oprit la colţuri de clădiri, ne-am simţit la înălţime la Palatul Parlamentului, ne-am sărutat pe furiş în încăperile imense cu draperii din mătase ale palatului, am ascuţit urechile ca să auzim cât mai mulţi moldoveni (cum să nu faci asta când nu eşti în ţărişoara ta?!), ne-am ascuns de soare-n Herăstrău, am mâncat îngheţată şi (eu) am suflat păpădii. Apoi am dormit în tren, am îngheţat, am degustat ciocolate şi ne-am compactat doi pe-un singur loc, ca să ne revoltăm şi noi că destinul ne-a rezervat locuri vis-a-vis.

*

Admiră. Respiră. Încearcă o nouă zi, o nouă satisfacţie. Caută-ţi un spaţiu care să te adăpostească când te blochezi. Răscoleşte, cercetează, descoperă, iubeşte. Şi respiră.

hgfv

P_20170430_143911_PN

Jpeg

jhu

 

 

 

 

 

 

P_20170430_162756_PN

jhbgv

poveste de seara

16144620_1406237142780436_927049681_n

Nu-ţi organizezi o vacanţă la munţi doar ca să-i vezi. Mai mult vrei să te vezi pe tine. Să te regăseşti, să încerci să reconstruieşti ceva, să (te) descoperi şi să revii mai puternic decât erai.

Eu am căutat aer curat. Noi am căutat aer curat. Şi, numaidecât, frumuseţe.
Noi am urmărit forma norilor
şi ne-am răsucit gâturile privind spre vârful muntelui,
am mers mult pe jos ca s-ajungem la destinaţie,


am ţinut morţiş să îngheţăm puţin şi să flămânzim mai mult, ca după asta să preţuim căldura şi gustul tare bun al bucăţii de carne,
am vizitat castele, străzi, parcuri,
am urcat scări,
am căutat bănci care să ne aline oboseala,
am fugit la gară, ca să nu pierdem ultimul tren,
apoi am dormit în tren,
am gustat zăpadă şi, mai târziu, soare,
am răscolit,
am găsit,
am strigat,
am înconjurat,
am văzut,
şi, inevitabil, am zâmbit.

Noi ne-am plimbat prin istorie şi am făcut poze pe ascuns,
am mâncat ciocolată,
am urcat (cu mare greu) şi am şi coborât (de parcă ni s-a luat o piatră de pe inimă),
am căutat miros de brad şi tare am vrut să-l gustăm, dar am renunţat.

La Buşteni am visat,
la Sinaia am alergat,
la Braşov ne-am alinat şi am cântat.

16144468_1406237196113764_1137559029_n

Noi ne-am regăsit umbra. Dar tu?

 

 

 

rutină-ncăpătoare

tare ştii să impresionezi, decembrie uitat!

mă trezesc cu tine la uşă şi nici măcar nu m-am schimbat!

umblu tot în tricoul de vara trecută, cu părul nearanjat,
căutându-mi ochelarii pe masă, uitând că-s pe cap;
cu o carte sub pernă, încălţată-n ciorapii verzi în care nu prea mai încap;
cu telefonul în mână, vorbind cu cineva drag,
plângând amarnic sau zâmbind în prag.

mi-ai adus ceva nou, frumos, decembrie drag?
mi-a şoptit cineva c-ai trecut, pribeag,
şi mi-ai lăsat sub uşă nişte mâini calde,
o inimă mare,
doi ochi frumoşi şi-o mare de soare!

m-ai regăsit mică, pierdută, fericită şi naivă. aşa cum m-ai lăsat,
dar ştii şi tu că ziua tot ascunde câte ceva din ce-i mai de uitat…

15328194_1321565554580929_1300275985_n

Cu drag, de la Cernăuţi

Cred că, în primul rând, ar trebui să caut scuze pentru c-am lipsit atât. Adevărul e că mi-am organizat o mini-călătorie spontană, după care am revenit în căminul „drag” şi am şi stat o săptămână fără conexiune la Internet. Despre viaţa de la cămin vă povestesc altă dată, trebuie să am dispoziţia necesară să fac asta, e o temă mai specială :))

O dimineaţă răcoroasă de septembrie m-a adus la gară. Spontan. Fără nici o pregătire. Din dorinţa de a evada. M-am pomenit pe scaunul de lângă fereastră al unui microbuz, care se-ndrepta spre Ukraina. Am tot amânat călătoria asta din anumite motive. Până când, într-o seara, mi-am zis: „Plec mâine!”. Şi am plecat. În speranţa că un oraş nou o să mă ajute să mă reconstruiesc.

Prima impresie a fost că, desigur, drumurile-s la fel ca-n Moldova. Dar na’, nici nu prea mă aşteptam la altceva. Al doilea lucru pe care l-am observat a fost că ukrainenii tare-s iubitori de lux. Mai multe nu spun, n-aş vrea să judec pe cineva sau să generalizez. Poate ajungi şi tu cândva acolo şi-ţi faci singur părerile tale.

Desigur c-am vizitat Cernăuţiul. Şi ce frumos e Cernăuţiul! Mai ales când ai lângă tine un om drag pe care nu l-ai văzut de atâta timp şi care, pe neaşteptate, a devenit unul dintre cei mai frumoşi oameni din viaţa ta!

14658202_1257864104284408_886926751_n

În două zile am reuşit să umblăm tot oraşul, să-l cutreierăm în lung şi-n lat. Nici nu încape îndoială că primul loc pe care l-am vizitat a fost Universitatea Naţională din Cernăuţi. Şi, drept să-ţi spun, n-am văzut niciodată o universitate mai frumoasă. Cred c-am stat vreo trei ore întregi s-o admir. Şi nici măcar n-am reuşit să o văd pe dinăutru. Dacă mi se permitea să intru, cred că nu mai ieşeam până a doua zi.

14619960_1257864057617746_2104990667_n

14686679_1257864140951071_475341678_n

14625251_1257872517616900_1687715509_n

14625491_1257872464283572_1600619883_n

14658282_1257864020951083_1337966808_n

După care am străbătut toate străzile şi cartierele colorate până la strada Kobylianska,  (de unde se vedea şi Catedrala ortodoxă) unde am ascultat muzică live bună, am gustat din cafeaua ukraineană şi am savurat un sfârşit de zi frumos de tot.

14627717_1257874864283332_1684875610_n

14483434_894659350667700_2116997798_n

14628095_1257864107617741_689369849_n

 

Din păcate, n-am reuşit să vizităm muzeele, pentru că am decis să oferim mai multă atenţie oraşului, arhitecturii, oamenilor şi străzilor.

14625453_1257873780950107_277057444_n

14625276_1257864514284367_1642573428_n

14625384_1257873694283449_854427120_n

În orice caz, acele 8 ore de drum au fost pe meritate. M-am întors cu taaaare multe bomboane de la Roshen şi cu încă câteva zile despre care voi vorbi cândva, la miez de noapte, unui om drag. Căci numai oamenilor dragi le poţi vorbi despre zile frumoase, ştiind că simt exact ce ai simţit şi tu atunci.

14643124_1257894584281360_1043239697_n

14658181_1257874554283363_2029335784_n

Cu multă dragoste, de la Cernăuţi!

August la Chişinău

De când am revenit la Chişinău sau, mai bine zis, de două săptămâni înainte să revin la Chişinău, mă tot chinuia gândul că o să mă sufoc în oraşul ăsta. Că o să am prea multe de gândit, amintit, prea multe de riscat.

Nu-mi place Chişinăul. Literalmente, nu mi-e frică să admit că nu e oraşul în care vreau să trăiesc şi că nu e oraşul cu care aş spune că mă mândresc. Da, mi-e drag. Da, am crescut aici. Cele mai frumoase amintiri sunt de la Chişinău. De fiecare dată când plec, visez să revin măcar pe două zile ca să pot urca în microbuzul 185 de la Valea Morilor ca pe vremuri, să pot bea o cafea-n parc, să ies seara la o plimbare cu oamenii mei. Da, mi-e drag. Dar mi-e drag sufleteşte. Nicidecum vizual sau material.

În ultima perioadă, capitala s-a transformat într-un oraş pierdut printre reparaţii, probleme, scandaluri, evenimente, ambuteiaje şi sforţări de a deveni o capitală mai bună. Cred că „sforţarea” asta va mai ţine cel puţin doi ani, până o să se bucure şi chişinăuienii de nişte străzi, în sfârşit, întregi.

Şi, totuşi, mă cam sufoc aici. Dar mă ajută să respir oamenii mei. În fond, totul pare mai frumos atunci când ai pe cineva cu care să lucrezi asupra frumosului. Zilele trec mai repede când te trezeşte cineva să te-ntrebe dacă nu întârzii; când te trezeşti singur, ştiind că te aşteaptă cineva; când alergi pe câmpii şi vorbeşti despre lucruri interzise frumoase; când repriveşti filme din copilărie şi râzi mai tare decât atunci; când cineva-ţi cumpără un cadou, zicând că s-a gândit la tine atunci când l-a văzut; când ştii că ai pe cine suna să ieşi la o cafea, fără a te gândi că-i deranjezi sau că te cam „impui”.

*

mă uitam la soare
ca la o pasăre trecătoare

14089433_1451225761571142_1034956451_n

şi voiam să-l prind cu ochii, ca să-l opresc din drum.

14111909_1451225724904479_955929223_n

*

o cafea care ţine o viaţă;
n-am fost nicicând mai vorbăreaţă.

14123456_1207408112663341_659945890_o

*

am privit spre dreapta

14060507_1451224221571296_1418343202_o

apoi spre stânga

14111929_1451246184902433_938059865_n

şi am zâmbit dublu, văzându-te prezent oriunde. bine-ar fi să te materializezi instantaneu

căci…

aşa voi arăta
când mă vei fura.
(din lumea
mea).

*

Iubite şi neiubite Chişinău, oricât te-aş numi capitală non-europeană, doar ştii că ţii în braţe vieţi şi oameni minunaţi, nu?

Înapoi în Portugalia

‘nă seara! Mi-am făcut şi eu timp, după ce am revenit din vacanţa mult aşteptată, şi pentru un articol. După câteva zile de acomodări şi reveniri, m-am aşezat comod şi-ţi aduc noi impresii!

Anul acesta am fost pentru a treia oară în Portugalia. Şi, să nu fiu eu moldoveancă dacă mint, m-am simţit de parc-o văd pentru prima dată! Atâtea locuri, atâtea peisaje, de parcă se schimbă-ntruna.

Când am aterizat şi am urcat în autobuzul ce ne transporta până la aeroport, priveam peste fereastră şi zâmbeam, pentru că era o altă lume. Nu era pământul cel sumbru şi problematic al Chişinăului, al Moldovei. Parcă şi cerul era mai senin, şi soarele mai prietenos. Şi maşinile mai vesele, chiar dacă era un ambuteiaj „nervos”. Am ajuns acasă şi care crezi c-a fost primul lucru pe care l-am făcut? Desigur, mi-am băut cafeaua perfectă portugheză. (Vezi aici: Cafea buna, pe neastepate). Ce satisfacţie, cât am aşteptat gustul acesta. 🙂

13988623_1190358281034991_1661753329_n

După câteva zile de hoinărit şi de savurare a oceanului (Vezi şi asta: Cum e să trăieşti lângă ocean?) am urcat în maşină şi am decis să întrăm totalmente-n pielea unui călător. Am ajuns la Palatul Queluz. Ce frumuseţe! Ce interior! Şi ce împrejurimi!

13937052_1190325744371578_1269740284_n

_DSC0465

 

_DSC0475

Peste câteva zile am ajuns şi la Lisabona pentru o plimbare printr-o zonă turistică, la malul râului Tejo. După câteva ore de mers întruna pe jos, m-am ales cu câteva sute de satisfacţii vizuale şi cu câteva zeci de fotografii şi amintiri frumoase. Cu toate că mulţimea de turişti nu lipsea, nu a fost un impediment să mă simt bine.

_DSC0537

13941090_1190326061038213_549854421_n_DSC0535

Fântânile arteziene m-au impresionat cel mai mult. Şi cât de plăcute-s când afară-s 30+ grade Celsius 🙂

_DSC0560

_DSC0563

13941070_1190325751038244_76883847_n

O altă zi am dedicat-o drumului naţional şi unei noi regiuni a Portugaliei. Am ajuns la Peşterile Mira d’Aire, pe care le-am străbătut cam într-o oră. Este, desigur, o experienţă minunată. Vezi săpături de mii de ani vechime şi-ţi pare că eşti în altă epocă. Se întră în anumite intervale de timp şi se pune la dispoziţia vizitatorilor şi un ghid care oferă toate detaliile.

_DSC0593

După peşteri ne-am întreptat spre Batalha. Ce mănăstire! Cu o arhitectură gotică, complicată, unică. E mai aşa-n stilul meu. Am ajuns acolo şi nu mă mai săturam de privelişte. Şi ce norocoşi sunt cei care o pot vedea în fiecare zi…

fgfd

În sfârşit, spre seară am ajuns la Fatima. Sunt sigură că mulţi dintre voi aţi auzi denumirea asta şi aţi auzit şi despre Miracolul de la Fatima. Şi păcat s-ajungi la Fatima şi să nu te duci la Basilica Maicii Domnului, fiind unul dintre cele mai mari lăcaşuri sfinte din Europa ale catolicilor. Vei putea savura picturi nemaipomenite şi o arhitectură incomparabilă, dar şi o atmosferă calmantă.

_DSC0642

_DSC0640

Celelalte zile le-am petrecut, după cum am mai zis, hoinărind prin Setubal, Palmela şi alte regiuni ale Lisabonei şi odihnindu-mă pe plajele care mă ademeneau zilnic…

ghfd

fgds

13956891_1190326094371543_148326785_n

gfdv

gfdfgf

Dacă te-ai întrebat vreodată dacă Portugalia merită vizitată, atunci eu pot să-ţi răspund: CU SIGURANŢĂ!

 

la orizont. apus de soare în Palmela.

apusuri de soare sângeroase
şi răsărituri ce zvâcnesc apăsător în tâmple…

*

mi se-nchină sublim simţul uitării şi, luându-mă de mână, m-aruncă-n viitor: „ştii c-o să trăieşti?”, îmi zice.
şi eu, derutată, pierdută-n timp, zbătântu-mă-ntre viitorul, prezentul şi trecutul meu, încremenesc… şi, inconştient, parcă, fără a mă lega de amintiri, dorinţe sau visuri, fără a spera sau a aştepta ceva, într-o stare de neant în care încerc să găsesc un oarecare echilibru, rostesc clar, răspicat, fără a înţelege măcar despre ce vorbesc: „da, asta o să fac”.

şi-apoi….

apoi mă văd alegând după apusuri şi răsărituri, aruncând flori de liliac spre orizont… creându-mi propriul orizont…

… sau creionând iluzia că ar putea cândva exista mai multe orizonturi decât unul singur în întreaga lume.

13871813_1179391248798361_1164374818_n (1)
apus de soare în Palmela

Reintoarcere

sub soare

Întreaga mea adolescenţă s-a bazat pe descoperiri, cercetări, frământări, decizii şi aşteptări. Toate acestea-s găzduite de cămeruţa mea de la Chişinău.

Am părăsit-o cu aproximativ 9 luni în urmă pentru o altă cămeruţă de la Iaşi, care, însă, n-a reuşit să-mi fure sufleţelul totalmente din locşorul meu de la Chişinău. Căci nimic nu e mai frumos decât să îţi aminteşti continuu şi mai apoi să revii între cei patru pereţi în care ai crescut, unde ai început să îţi cauţi personalitatea.

Am păşit pragul camerei şi, instantaneu, mi-au străfulgerat mintea mii de gânduri şi amintiri din ultimii 4 anişori ai vieţii mele. Mi-am cercetat măsuţa la care, cu exact un an în urmă, selectam de prin cărţi sute de teoreme şi formule matematice pentru examenul de bacalaureat. Nicidecum doar la matematică, însă! Nici istoria nu m-a lăsat să dorm în mai… Apoi m-am aşezat pe patul moale, care, bietul de…

Vezi articol original 237 de cuvinte mai mult

Cum e să trăieşti lângă ocean?

Nu prea mi-a plăcut niciodată marea şi, în general, apa. Pentru că mi-e frică de apă. De fiecare dată când mergeam în vacanţă la mare, mă odihneam 3-4 zile fericită, iar după asta abia aşteptam să mă-ntorc acasă.

De când am descoperit oceanul, nu mai vreau să-l părăsesc! Nu ştiu de ce, nu ştiu cum şi ce s-a întâmplat, dar mi se face un dor nebun când urc în maşină şi mă gândesc că o să-l revăd abia a doua zi sau peste câteva zile. Are el ceva specific. Apa. Scoicile. Nisipul. Imensitatea. Istoriile. Îl priveşti, la cât de departe e, şi-ţi dai seama câte ascunde. Îţi dai seama că are puterea să ţină atâtea vieţi şi poveşti în adâncimea sa şi tot mai poate fi liniştit! Eu m-aş zbuciuma necontenit în locul lui!

Întotdeauna credeam că nu-i posibil să te calmezi doar ascultând sunetul valurilor. Lângă ocean m-am convins că e posibil. Ţi se pare că-i cel mai bun prieten al tău şi că nu mai vrei să pleci niciodată de acolo. Să-ţi construieşti o căsuţă micuţă, să adormi şi să te trezeşti tot pe malul oceanului.

Într-o zi am văzut o sticlă plutind pe apă. M-am întrebat dacă nu cumva are şi vreo foaie în ea.

13689408_1172829056121247_370813427_n

13689751_1172829096121243_874127456_n

13734688_1172824452788374_790451489_n

13689880_1172829022787917_84293222_n

13702462_1172824412788378_834891884_o

13689787_1172826219454864_322978748_n

13689803_1172829062787913_666589613_n

13689555_1172826209454865_727488745_n

13689441_1172824472788372_1390837457_n