7

Știi cumva unde începe eternitatea? Aici, unde soarele îți atinge pielea și aerul de munte îți umple plămânii. Eternitatea este chiar aici.

*

Do you know where eternity begins? Here, where the sun touches your skin and the mountain air fills your lungs. The eternity is right here.

3

3

Mi-e teamă că, dacă n-o fi lumea atât de abstractă și plină de mister, ne-am pierde în ea. Ne-am pierde în monotonia ei și am muri.

*

I’m afraid that, if the world would had not been so abstract and full o mystery, we would have lost ourselves in it. We would have lost in its monotony and we would have died.

2

2

Toți ar trebui să aibă un cer al lor – sufletesc, intim, personal. La Chișinău prinzi atâtea ”ceruri” frumoase, încât îți permiți să furi soarele și să ți-l pui în suflet.

*

We all should have a sky of ours – a spiritual, intimate, personal one. Chișinău offers you so many beautiful ”skies”, that you allow yourself to steal the sun and put it in your soul.

 

[1]

Pe 1 ianuarie mi-am zis că ar trebui să-mi numerotez postările, ca să știu, la sfârșit de an, cât de mult am simțit eu necesitatea de a scrie – oricât de puțin. Din păcate, n-am avut deloc timp să postez altundeva decât pe Instagram. Acum încerc să recuperez timpul pierdut, căci, totuși, mai e jumătate de an înainte!

On the 1st of January I said to myself that I had to number my posts, so that I knew, by the end of the year, how much I had the necessity of writing something. Unfortunately, I had no time to post anywhere else but Instagram. Now I’m trying to recover the lost time, because there’s still half of this year left!
You can, of course, see my profile on Instagram (@miutsag) and follow there the latest posts, but I’ll continue posting them here, too.

*

Se spune că prima zi din an prevestește modul în care o să-ți petreci anul întreg. Ei bine, azi a fost un apus frumos. Este, oare, ăsta un semn?

*

People say the first day of the year predicts the way in which your whole year will feel like. Well, today I had an awesome sunset. May this, somehow, be a sign?

1

Continuare

Este peste puterile mele să încerc să dau o notă unui an care-i pe cale de ducă. Întotdeauna tind să îl inchei frumos și să-l încep pe celălalt în așa fel, încât să nu aibă un sfârșit – în așa fel, încât să știu că lucrurile pe care le construiesc au durabilitate.

Totuși, anul ăsta, un 2017 liniștit, care a plutit și, într-un final, s-a scurs iremediabil, mi-a demonstrat, încă o dată, că nimic nu-i durabil. Din păcate sau din fericire – încă nu știu.

*

Am călătorit mult, am văzut ceea ce nu mi-aș fi putut imagina vreodată că o să văd. Probabil a fost anul în care am făcut cele mai multe călătorii și, fiecare dintre ele, m-au învățat câte ceva. Să știu să aleg oamenii potriviți care să mă însoțească sau să nu mă avânt în experiențe „necunoscute”. M-au învățat să iubesc și să privesc cu ardoare zările, clădirile și… și oamenii. Oamenii necunoscuți par mai frumoși, mai dragi și mai calzi. Pentru că nu-i cunoști. Pentru că știi că n-ai dreptul să-i judeci, pentru că-ți permiți să le oferi o istorie frumoasă, cu un final fericit și să rămână în viața ta ca niște personaje vizibil încântate de viața lor. Căci e frumos să crezi că lumea-i ca-n povești.

*

Cât despre oamenii cunoscuți… Devin tot mai mulți, iar priétenii rămân tot mai puțini. Viața se scurge din multe prieteníi. Și lucrul ăsta nu se întâmplă neapărat din lipsa de interese comune, dragoste sau respect reciproc. De cele mai multe ori, de vină-s drumurile care duc în alte direcții. Distanțele care nu pot fi înlăturate. Abia aștepți să revii tu, să revină alții în locul în care, în trecut, pălăvrăgeați, la un pahar de vin, despre orice fleac din lumea asta. Dar știi și tu, știu și ei, că vinul nu o să mai aibă același gust. Dar vă țineți unii de alții, pentru că, în fond, viața asta-i mult prea pustie dacă nu ai cu cine să râzi și să plângi. Oricât de independenți nu am fi, mereu o să-i căutăm pe cei lângă care am simțit. 

*

26175244_1850133195057493_435212288_n

Diminețile anul ăsta au fost lungi și calde. Amiezile au fost ploioase, reci și triste. Serile au fost ca niște seri frumos mirositoare de primăvară, în care vrei să cutreieri tot orașul,

să mănânci înghețată și să sufli păpădii.

E bine că sfârșiturile aduc noi începuturi. Unele sfârșituri prevestesc începuturile. De asta-s esențiale.

Sper că 2018 al meu să fie ca serile din 2017.

Iar, ție, 2017, îți spun că-mi pare bine că te-am cunoscut. Că m-ai dus pe tărâmuri uitate, ca să le arăt eu lumii. Că m-ai ajutat să fiu mare-n lumea asta nemăsurabilă.

Și eu, între timp, o să continui să alerg după impresii noi, oameni buni și povești reale.

dorinte

încerc să te găsesc.

alerg disperată: înainte, înapoi, în cercuri. adulmec mirosul tău. parcă-parcă te văd și-ncerc să te apuc de mânecă și să mi te alătur. urechile-mi sunt ciulite, verificând toate vocile din jur, oare nu-i și a ta printre ele? nu te văd, nu te aud și, totuși, știu că ești undeva acolo, însă te-ai izolat, m-ai izolat. eu sunt aici și tu ești acolo. știm ambele unde ne aflăm, însă nicidecum nu ne putem apropia.

dar tu ai plecat. tu m-ai lăsat (singură și mică) în tot amalgamul ăsta de emoții și oameni. poate ai crezut că o să mă ajuți. dar m-ai lăsat singură. erai unicul meu punct de echilibru, bucata din mine care mă îndemna să fiu rațională, înțeleaptă și justă. te stabilisei confortabil în zona minții în care era și disperarea și, răbdătoare, voiai numaidecât să o îmblânzești. erai calmul, liniștea și soarele din mine.

dar ai plecat. inspirația mea m-a lăsat (singură și mică) în tot amalgamul ăsta de emoții și oameni, crezând că o să mă descurc singură. ar cam trebui. dar n-aș prea vrea.

balance-865831_960_720

despre stele

stars

vara asta am ajuns în Paradis. am coborât din mașină, obosită, neliniștită, speriată și tăcută. m-ai epuizat tu, m-a epuizat drumul și m-au epuizat gândurile.

probabil anume epuizarea asta m-a adus în Paradis. n-am mai văzut niciodată atâtea stele pe cer câte erau în seara aceea. m-am cutremurat.

erai tu acolo, era ea, eu, el, noi. voi toți erați acolo. mă priveați de parcă nu m-ați mai văzut niciodată. ma examinați de parcă încercați să mă eliberați de toată neliniștea care aștepta să atace, ca o leoaică flămândă. mă simțeam ca un pacient în cabinetul unui psiholog.

*

n-am mai văzut niciodată atâtea stele pe cer câte erau în seara aceea. erau miliarde. câte una pentru fiecare. dar nu… nu, nu. în seara aceea erau toate pentru mine. nu mai aveam nevoie de lumină, nu mai tânjeam după îmbrățișări și alinări. îmi ofereați prea mult, nu-mi permiteam să cer și altceva. eram liberă ca o zi senină de vară.

*

n-am mai văzut niciodată atâtea stele pe cer câte erau în seara aceea. am văzut Paradisul pe pământ.