Bucureşti pentru escapadă

Când ţi se amărăşte sufletul, când simţi că vrei să ieşi din pielea ta şi să fii oriunde altundeva decât în propriul trup, când cauţi să te enervezi pe orice lucru banal doar ca să nu-ţi ocupi mintea cu trecutul care te tot sâcâie, când te simţi detaşat de lumea-ntreagă, pentru că ei sunt complet pe dinafară şi habar n-au de unele chestiuni… când îţi apar în faţă toate astea, primul lucru pe care-ţi pare firesc să-l faci, e să te ascunzi undeva, să fugi undeva, să te dezlipeşti de locul în care te afli. Îţi faci o geantă micuţă cu strictul necesar, iei de mână omul pe care-l iubeşti şi pleci. Destinaţia nu contează absolut deloc. Ceea ce contează e, de fapt, să reuşeşti să nu te mai gândeşti la nimic altceva decât la trenul care te duce depaaaarte, departe.

Aşa am ajuns la Bucureşti. Tot vizitez Bucureştiul de când sunt mică. Ba documente, ba zboruri cu avionul, ba în trecere. Mai întotdeauna aveam alte lucruri în gând, ignorând totalmente oraşul în care mă aflam. Uitam complet să-l admir, să-l analizez, să-l cutreier. Uitam complet să-l savurez.

Acum l-am savurat. Pentru că n-am avut timp pentru nimic altceva decât pentru el. Am umblat pe străzi, ne-am oprit la colţuri de clădiri, ne-am simţit la înălţime la Palatul Parlamentului, ne-am sărutat pe furiş în încăperile imense cu draperii din mătase ale palatului, am ascuţit urechile ca să auzim cât mai mulţi moldoveni (cum să nu faci asta când nu eşti în ţărişoara ta?!), ne-am ascuns de soare-n Herăstrău, am mâncat îngheţată şi (eu) am suflat păpădii. Apoi am dormit în tren, am îngheţat, am degustat ciocolate şi ne-am compactat doi pe-un singur loc, ca să ne revoltăm şi noi că destinul ne-a rezervat locuri vis-a-vis.

*

Admiră. Respiră. Încearcă o nouă zi, o nouă satisfacţie. Caută-ţi un spaţiu care să te adăpostească când te blochezi. Răscoleşte, cercetează, descoperă, iubeşte. Şi respiră.

hgfv

P_20170430_143911_PN

Jpeg

jhu

 

 

 

 

 

 

P_20170430_162756_PN

jhbgv

poveste de seara

16144620_1406237142780436_927049681_n

Nu-ţi organizezi o vacanţă la munţi doar ca să-i vezi. Mai mult vrei să te vezi pe tine. Să te regăseşti, să încerci să reconstruieşti ceva, să (te) descoperi şi să revii mai puternic decât erai.

Eu am căutat aer curat. Noi am căutat aer curat. Şi, numaidecât, frumuseţe.
Noi am urmărit forma norilor
şi ne-am răsucit gâturile privind spre vârful muntelui,
am mers mult pe jos ca s-ajungem la destinaţie,


am ţinut morţiş să îngheţăm puţin şi să flămânzim mai mult, ca după asta să preţuim căldura şi gustul tare bun al bucăţii de carne,
am vizitat castele, străzi, parcuri,
am urcat scări,
am căutat bănci care să ne aline oboseala,
am fugit la gară, ca să nu pierdem ultimul tren,
apoi am dormit în tren,
am gustat zăpadă şi, mai târziu, soare,
am răscolit,
am găsit,
am strigat,
am înconjurat,
am văzut,
şi, inevitabil, am zâmbit.

Noi ne-am plimbat prin istorie şi am făcut poze pe ascuns,
am mâncat ciocolată,
am urcat (cu mare greu) şi am şi coborât (de parcă ni s-a luat o piatră de pe inimă),
am căutat miros de brad şi tare am vrut să-l gustăm, dar am renunţat.

La Buşteni am visat,
la Sinaia am alergat,
la Braşov ne-am alinat şi am cântat.

16144468_1406237196113764_1137559029_n

Noi ne-am regăsit umbra. Dar tu?

 

 

 

rutină-ncăpătoare

tare ştii să impresionezi, decembrie uitat!

mă trezesc cu tine la uşă şi nici măcar nu m-am schimbat!

umblu tot în tricoul de vara trecută, cu părul nearanjat,
căutându-mi ochelarii pe masă, uitând că-s pe cap;
cu o carte sub pernă, încălţată-n ciorapii verzi în care nu prea mai încap;
cu telefonul în mână, vorbind cu cineva drag,
plângând amarnic sau zâmbind în prag.

mi-ai adus ceva nou, frumos, decembrie drag?
mi-a şoptit cineva c-ai trecut, pribeag,
şi mi-ai lăsat sub uşă nişte mâini calde,
o inimă mare,
doi ochi frumoşi şi-o mare de soare!

m-ai regăsit mică, pierdută, fericită şi naivă. aşa cum m-ai lăsat,
dar ştii şi tu că ziua tot ascunde câte ceva din ce-i mai de uitat…

15328194_1321565554580929_1300275985_n

Nestatornicie de student – Despre Iaşi

În primul an de facultate vrei tot mai des acasă. Că ţi-e dor. De familie, prieteni, locuri. Te duci acasă cât de des poţi. Dar când vine vara şi trebuie să te decazezi din cămin (dacă stai în cămin) şi să-ţi iei rămas-bun de la prietenii care ţi-au fost alături timp de un an, ştiind că o să-i vezi abia peste câteva luni, senzaţia nu-i întocmai plăcută şi parcă nici nu mai vrei acasă.

Iar dacă tot mi se-ntâmplă şi mie asta acum, cred c-ar trebui (în sfârşit!) să vă povestesc câte ceva despre Iaşi, despre dragul meu Iaşi.

Când am aflat c-am fost admisă la Iaşi, la UAIC, am sărit în sus de bucurie şi mi-am cumpărat o plăcintă maaaare cu măr ca să sărbătoresc (pe atunci mă tot dădeam în vânt după câteva kilograme în minus). O lună-ntreagă m-am pregătit fizic şi moral de plecarea mea. Până atunci, nu fusesem plecată de acasă niciodată mai mult de o lună. Mi-era dragă cămeruţa mea şi mi-era frică să stau la cămin, crezând că n-o să-mi găsesc locul acolo. Dar ce mai conta asta, din moment ce am fost admisă la una dintre cele mai bune universităţi din Romania şi eram şi aproape de casă? Nu mai conta absolut nimic. Mi-am luat ghiozdanul şi gemantanul maaaare şi-am plecat.

Primele impresii au fost că, desigur, drumurile-s atât de bune şi există şi piste delimitate decent pentru biciclişti. După aceea am văzut parcurile din Copou şi am zâmbit, ştiind că mă voi caza în regiunea asta şi toată natura-mi va sta la dispoziţie! Universitatea o mai văzusem anterior, dar nici nu-mi trecea prin cap că anume în cel mai frumos bloc al universităţii e şi facultatea de Litere. Deci, eram în culmea fericirii!

Chiar din prima seară a avut loc un concert de bun-venit, la care, desigur, am fost prezentă. 🙂 Şi de luni au început cursurile, care mă-ncâtau tot mai mult.

13515384_1141026182634868_533444669_n

Abia după câteva săptămâni, după ce m-am acomodat, mi-am luat inima-n dinţi şi am ieşit să descoper Iaşul. Într-un an l-am colindat în lung şi-n lat, n-au fost zile-n care să stau pe acasă. Desigur că prima destinaţie a fost Palace Mall şi Palatul Culturii. După aceea a urmat bd. Ştefan cel Mare, Mitropolia, Casa de Cultură a Studenţilor, Biblioteca Centrala Universitară, Parcul Copou, Grădina Botanică, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” şi multe alte locuri, care mă convingeau necontenit cât de frumos este Iaşul şi cât de bine-mi pare că sunt aici.

(O să risc să te invadez cu muuulte poze, căci într-un an am reuşit să fac de toate!)

13492944_1142142592523227_1274720758_n

13522492_1141026095968210_1177041761_n
UAIC
13511427_1141026055968214_1205627985_n
UAIC

13487511_1141026305968189_346663115_n

13487914_1141026005968219_886772686_n
Palatul Culturii

13492908_1142142619189891_228284649_n

13480284_1141026419301511_12726351_n
„Retro Cafe”
13511537_1141034092634077_494829100_n
Biblioteca Centrală Universitară
13480454_1141038072633679_245098521_n
Parcul „Copou”
13487801_1141026025968217_1203973485_n
Sala Paşilor Pierduţi

13521704_1142142575856562_1201803001_n

 

13492774_1141026155968204_48245814_n
Copou
13509738_1141032482634238_785646159_o
bd. Ştefan cel Mare
13467804_1141034055967414_1455899989_o
Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”
13480511_1141026222634864_1691756521_n
Parcul „Copou”
13515286_1141159125954907_1370247363_n
Facultatea de Litere

Iaşul m-a fermecat. Este un oraş mic, dar plin cu de toate. Şi bune, şi rele. Dar dacă-nvăţăm să fim optimişti, cele rele nu mai contează. O să-mi fie dor de Iaşi. De plimbările şi discuţiile lungi din parc. De nopţile nedormite din cămin. De magazinul de la colţ. De cei care cântau în campus la 4 dimineaţa. De cafeaua de dinainte de cursul de la 8. De somnul de dimineaţă, dar şi de răsăritul soarelui. Par amintiri atât de generale, dar, de fapt, sunt mult mai personale decât vă imaginaţi.

Anii studenţiei sunt cei mai frumoşi! Şi nici măcar examenele nu pot dezminţi asta! Adună amintiri studenţeşti cât poţi, căci dacă n-o vei face, vor rămâne doar regrete şi nostalgie.

O vară frumoasă, liniştită şi ne vedem la anul, dragă facultate!