În primul an de facultate vrei tot mai des acasă. Că ţi-e dor. De familie, prieteni, locuri. Te duci acasă cât de des poţi. Dar când vine vara şi trebuie să te decazezi din cămin (dacă stai în cămin) şi să-ţi iei rămas-bun de la prietenii care ţi-au fost alături timp de un an, ştiind că o să-i vezi abia peste câteva luni, senzaţia nu-i întocmai plăcută şi parcă nici nu mai vrei acasă.
Iar dacă tot mi se-ntâmplă şi mie asta acum, cred c-ar trebui (în sfârşit!) să vă povestesc câte ceva despre Iaşi, despre dragul meu Iaşi.
Când am aflat c-am fost admisă la Iaşi, la UAIC, am sărit în sus de bucurie şi mi-am cumpărat o plăcintă maaaare cu măr ca să sărbătoresc (pe atunci mă tot dădeam în vânt după câteva kilograme în minus). O lună-ntreagă m-am pregătit fizic şi moral de plecarea mea. Până atunci, nu fusesem plecată de acasă niciodată mai mult de o lună. Mi-era dragă cămeruţa mea şi mi-era frică să stau la cămin, crezând că n-o să-mi găsesc locul acolo. Dar ce mai conta asta, din moment ce am fost admisă la una dintre cele mai bune universităţi din Romania şi eram şi aproape de casă? Nu mai conta absolut nimic. Mi-am luat ghiozdanul şi gemantanul maaaare şi-am plecat.
Primele impresii au fost că, desigur, drumurile-s atât de bune şi există şi piste delimitate decent pentru biciclişti. După aceea am văzut parcurile din Copou şi am zâmbit, ştiind că mă voi caza în regiunea asta şi toată natura-mi va sta la dispoziţie! Universitatea o mai văzusem anterior, dar nici nu-mi trecea prin cap că anume în cel mai frumos bloc al universităţii e şi facultatea de Litere. Deci, eram în culmea fericirii!
Chiar din prima seară a avut loc un concert de bun-venit, la care, desigur, am fost prezentă. 🙂 Şi de luni au început cursurile, care mă-ncâtau tot mai mult.
Abia după câteva săptămâni, după ce m-am acomodat, mi-am luat inima-n dinţi şi am ieşit să descoper Iaşul. Într-un an l-am colindat în lung şi-n lat, n-au fost zile-n care să stau pe acasă. Desigur că prima destinaţie a fost Palace Mall şi Palatul Culturii. După aceea a urmat bd. Ştefan cel Mare, Mitropolia, Casa de Cultură a Studenţilor, Biblioteca Centrala Universitară, Parcul Copou, Grădina Botanică, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” şi multe alte locuri, care mă convingeau necontenit cât de frumos este Iaşul şi cât de bine-mi pare că sunt aici.
(O să risc să te invadez cu muuulte poze, căci într-un an am reuşit să fac de toate!)
Iaşul m-a fermecat. Este un oraş mic, dar plin cu de toate. Şi bune, şi rele. Dar dacă-nvăţăm să fim optimişti, cele rele nu mai contează. O să-mi fie dor de Iaşi. De plimbările şi discuţiile lungi din parc. De nopţile nedormite din cămin. De magazinul de la colţ. De cei care cântau în campus la 4 dimineaţa. De cafeaua de dinainte de cursul de la 8. De somnul de dimineaţă, dar şi de răsăritul soarelui. Par amintiri atât de generale, dar, de fapt, sunt mult mai personale decât vă imaginaţi.
Anii studenţiei sunt cei mai frumoşi! Şi nici măcar examenele nu pot dezminţi asta! Adună amintiri studenţeşti cât poţi, căci dacă n-o vei face, vor rămâne doar regrete şi nostalgie.
O vară frumoasă, liniştită şi ne vedem la anul, dragă facultate!
sub soare 