Idilă la Cluj

IMG_20170610_174724_735

Cluj.

Am tot amânat momentul în care să mă așez, liniștită, și să-mi aduc aminte de Cluj. Nu știu de ce. Uneori sunt inexplicabilă, confuză, ciudată. Alteori sunt mai senină decât cerul unei zile de mai.

Deci, Cluj.

Probabil cineva mi-ar zice că aveam prea mult timp liber, întrucât am făcut un drum atât de lung doar ca să ajung la o piesă de teatru. Dar, până la urmă, cultura nu are nici limite și nici granițe. Iar ca să ajungi să fii o persoană cultă și înțeleaptă, trebuie să știi să urmezi calea asta. Altfel o să rămâi transparent.

*

Dimineața la Cluj e frig. Trebuie să alergi continuu după raze de soare ca să te încălzești (sau ca să fie mai romantic pupatul pe obraji la colț de stradă). Dimineața la Cluj, însă, e liniște. Clujul matinal e primitor, liber și curat.

Nu vreau să spun prea multe despre Cluj. Doar că ascunde-n el atâtea frumuseți, încât nu-ți ajung zile-ntregi ca să le afli. Noi n-am reușit să descoperim prea multe, am reușit doar să le vedem. Însă de la a vedea până la a descoperi e cale lungă. Și, desigur, am rămas tăcuți, surprinși și marcați după ce am ieșit de la teatru. Pentru că pe scena aceea s-a născut talentul și atitudinea și a prins aripi viața cuiva. Tac și acum dacă-mi aduc aminte de piesa de teatru jucată în seara aceea. Pentru că uneori e mult prea greu să exprimi un sentiment care nu are o explicație. E mult prea greu să vorbești despre un lucru care-ți dă fiori, te marchează profund și te definește.

Dar ne-am îndrăgostit de Cluj, ne-am îndrăgostit la Cluj.

IMG_20170531_210907_249

IMG_20170610_175209_684

IMG_20170723_221948_913

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s