O carte cât o mare

Mihail Sebastian este autorul pe care o sa-l recitesc mereu. Întâi l-am cunoscut în „Accidentul”, carte în care încerca să vindece niște suflete rănite, adăpostindu-le sub albul neatins al munților. Mai târziu l-am descoperit în memoriile Cellei Serghi ca fiind un bărbat, un prieten și un scriitor demn de atenție. Maestrul se regăsea constant în memoriile autoarei, aceștia doi împărțind istorii despre care n-am aflat și nici nu vom afla prea multe din nici un fel de jurnale. Căci e ușor să scrii o carte fictivă cu elemente reale și, totuși, aproape imposibil să descrii ce furtuni te străbat în realitate. E greu să descrii o relație în plenitudinea ei. Ți-e frică să o depersonalizezi.

mihail-sebastian-femei-1933-2272
Sursa poză

Luna asta am citit „Femei”. Da. Mi-a luat o lună să citesc o carte de 164 pagini. Nu e una pe care să o rugumi rapid într-o dimineață, savurându-ți cafeaua. E una care trebuie digerată bine, ca să i se simtă gustul adevărat și ca să lase o urmă de plăcere. Mihail Sebastian m-a furat dintre cei patru pereți în care mă aflu și m-a dus lângă femeile lui. Am cunoscut atâtea femei! Și dacă m-ar întreba cineva câtă pornografie este-n cartea asta, aș răspunde zero. Pornografie nu, erotism da. Scene erotice? Da: priviri fugare, analize, admirări, refuzuri, gelozii, dezamăgiri. Ar părea că vorbim despre lucruri diferite? Dar, totuși, cât de pline erau toate de erotism! Și, oricât de paradoxal n-ar suna, uneori erotismul ăsta atinge puncte maxime când nu există nici o atingere și nici un cuvânt strecurat în șoaptă. Erotismul din „Femei” depășește orice închipuire. Descrierea minuțioasă a femeilor, a simplităților lor cotidiene, a micilor lor obișnuințe te duce dincolo de granițele erotismului tradițional.

Ajungi undeva unde acesta este pur, naiv, inocent. Undeva unde Mihail Sebastian te învață să iubești o femeie urâtă, sau, mai degrabă, să o ajuți să-și scoată frumusețea la iveală. Undeva unde autorul încearcă să explice o iubire de femeie și câte mici-mari evenimente și suferințe se ascund în spatele zâmbetului încântător al unei femei care iubește. Pe de o parte, realitatea, pe de altă parte, speranța. Undeva unde, dincolo de personalitatea lui Ștefan Valeriu, există personaje care vor să fie iubite în modul acela pur, naiv, inocent. Acestea sunt dezgolite până-n adâncul sufletelor lor. Uneori de către Ștefan Valeriu, alteori, inconștient, de către ele înseși.

black-and-white-2308894_1920

Mihail Sebastian ne pune față-n față cu analiza psihologică a unor personaje feminine, iar noi ne dăm seama că Ștefan Valeriu nu este, nici pe departe, personajul principal, căci toată acțiunea gravitează în jurul acelor analize psihologice. Este o carte monotonă și nu pentru cititori nerăbdători. Este pentru cei care vor să descopere lumea și care caută cărți adânci cât marea. „Femei” este o carte cât o mare.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s