Bucureşti pentru escapadă

Când ţi se amărăşte sufletul, când simţi că vrei să ieşi din pielea ta şi să fii oriunde altundeva decât în propriul trup, când cauţi să te enervezi pe orice lucru banal doar ca să nu-ţi ocupi mintea cu trecutul care te tot sâcâie, când te simţi detaşat de lumea-ntreagă, pentru că ei sunt complet pe dinafară şi habar n-au de unele chestiuni… când îţi apar în faţă toate astea, primul lucru pe care-ţi pare firesc să-l faci, e să te ascunzi undeva, să fugi undeva, să te dezlipeşti de locul în care te afli. Îţi faci o geantă micuţă cu strictul necesar, iei de mână omul pe care-l iubeşti şi pleci. Destinaţia nu contează absolut deloc. Ceea ce contează e, de fapt, să reuşeşti să nu te mai gândeşti la nimic altceva decât la trenul care te duce depaaaarte, departe.

Aşa am ajuns la Bucureşti. Tot vizitez Bucureştiul de când sunt mică. Ba documente, ba zboruri cu avionul, ba în trecere. Mai întotdeauna aveam alte lucruri în gând, ignorând totalmente oraşul în care mă aflam. Uitam complet să-l admir, să-l analizez, să-l cutreier. Uitam complet să-l savurez.

Acum l-am savurat. Pentru că n-am avut timp pentru nimic altceva decât pentru el. Am umblat pe străzi, ne-am oprit la colţuri de clădiri, ne-am simţit la înălţime la Palatul Parlamentului, ne-am sărutat pe furiş în încăperile imense cu draperii din mătase ale palatului, am ascuţit urechile ca să auzim cât mai mulţi moldoveni (cum să nu faci asta când nu eşti în ţărişoara ta?!), ne-am ascuns de soare-n Herăstrău, am mâncat îngheţată şi (eu) am suflat păpădii. Apoi am dormit în tren, am îngheţat, am degustat ciocolate şi ne-am compactat doi pe-un singur loc, ca să ne revoltăm şi noi că destinul ne-a rezervat locuri vis-a-vis.

*

Admiră. Respiră. Încearcă o nouă zi, o nouă satisfacţie. Caută-ţi un spaţiu care să te adăpostească când te blochezi. Răscoleşte, cercetează, descoperă, iubeşte. Şi respiră.

hgfv

P_20170430_143911_PN

Jpeg

jhu

 

 

 

 

 

 

P_20170430_162756_PN

jhbgv

2 gânduri despre “Bucureşti pentru escapadă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s