despre rochii albe şi lăcrămioare

chipul ăsta o să te forţeze să furi lăcrămioare din grădini şi să-i pândeşti fereastra la miez de noapte.

*

e-n rochia ei albă mult dorită. şi aleargă pe străzi. creţii i se-nfăşoară în jurul trupului şi pânza albă se armonizează cu sentimenele ei, care se revarsă, precum cascadele, din ochii frumoşi, din urechile mici şi dintre buzele-i subţiri.

e-n rochia ei albă mult dorită. şi se-mpiedică de propriile-i picioare când dansează pe scările din parc. şi tu o apuci de mână să nu cadă, ameţită fiind de prezenţa ta. se-nvârte constant, cu ochii închişi, de parc-ar visa că-noată şi e cuprinsă de o fericire deplină.

e-n rochia ei albă mult dorită. şi are un zâmbet de copil mulţumit. cu degetele-i lungi şi subţiri se joacă cu frunzuliţele minuscule de pe tulpina unei flori albastre şi din ochii ei aleargă spre tine priviri îmbibate cu bunătate şi bucurie.

e-n rochia ei albă mult dorită. şi-i atât de primitoare. e atât de primitoare rochia asta, încât a adăpostit în camerele ei atâtea pasiuni, frici, fobii, amintiri.

*

ce frumos ar fi să combine rochia ei albă mult dorită cu lăcrămioarele furate de tine într-o zi minunată şi plină de soare ca asta!

_MG_7087

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s