De-a cuiva

„Mi-ai lipsit astăzi. Ţi-am simţit absenţa în fiecare punct al trupului şi sufletului meu.

Mi-ai spus c-o sa te-ntorci şi n-ai mai facut-o. M-ai cuprins, în schimb, în visul meu posomorât şi-apoi m-ai lăsat să zac în lanul de flori care-ţi plăceau cândva atât de mult. Cel mai trist era că vedeam cum te-ndepartai şi nu alergam după tine să te opresc, nu-ţi strigam numele… Şi nici tu nu-ţi mai întorceai privirea… Eram goi. Ne-am dezbrăcat de sentimente şi le-am împrăştiat prin lan, ca să nu le mai găsim. Eram goi şi ai nimanui. Eram prinşi în starea aceea de neant, în care nu mai ştii de nimeni şi nu mai vezi nimic.

Erai la kilometri departare, iar eu tot nemişcată rămâneam. Era pustiu. Erau pustii crăpăturile buzelor mele, erau pustii spaţiile dintre gene… Mi-era pustiu trupul.

Şi-am deschis ochii. Şi-am simţit. Din nou. Acelaşi.
Din nou acelaşi te iubesc.”

259971910_58903ed3f2_z

Photo source

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s