„Gog”, Giovanni Papini

Am citit cartea asta cu un an în urmă şi mă mai bântuie şi acum.

Nu este o carte care să urmărească un fir narativ. Nu este o carte pe care s-o citeşti cu sufletul la gură. Nu este o carte despre care să vrei să povesteşti altora, ci este una care te provoacă să gândeşti profund şi să rămâi doar tu, în esenţa ta.

Este vorba despre un bărbat foarte bogat, care, cu ajutorul averii sale, călătoreşte şi adună istorii, una mai ciudată decât alta. Pe alocuri, ai zice că e o nebunie, că e dezgustător. Este o carte contrastantă. Treci dintr-o lume în alta la fiecare capitol, de parc-ai putea călători în spaţiu.

13643998_1152914711446015_1281379554_n

Este, de fapt, o culegere de istorii, fiecare reprezentând o caracteristică a umanităţii. Laşitate. Înţelepciune. Dragoste. Pierdere. Absolut orice. N-am mai citit nici o carte de acest fel. Desigur că există romane, care întruchipează multe dintre valorile umane, însă acesta nu este un roman. Este o simplă colecţie de istorii, care îţi creează chiar şi impresia că nu au absolut nici o legătură între ele, indiferent de faptul că există un personaj „principal”.

Titlurile capitolelor sunt foarte atrăgătoare. De altfel, şi titlul cărţii este la fel, Gog. Oare ce ar sugera această denumire? Desigur că este un nume propriu. Cred că este un lucru paradoxal aici, întrucât cartea poartă numele personajului „principal”, care, de fapt, nu este deloc principal. Desigur că este prezent în fiecare dintre istorii, dar nu este vorba anume despre Gog. Nu este o carte care să-l trateze pe bărbat din mai multe puncte de vedere, care să-l descrie şi să-l analizeze. Anume acest lucru m-a atras cel mai mult la cartea asta.

13624836_1152914941445992_253041665_n (1)
desigur că eu nu pot citi fără creion

Iată câteva citate:

“Unui om nu-i ajunge un singur suflet: îi lipsesc întotdeauna unele înclinaţii, unele experienţe, unele forme de pricepere. Cu două suflete vei putea depăşi pe ceilalţi şi pe tine însuţi.”

„Stelele trăiesc împreună ca şi oamenii, adică se nasc, au tinereţea lor, apoi îmbătrânesc şi mor.”

„Se poate nega existenţa zeilor, dar nu se poate nega existenţa religiilor.”

Sper să vă placă, aştept şi păreri!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s