„Lolita”, Vladimir Nabokov

Cred că ai observat şi din cărţile recomandate anterior că obişnuiesc să citesc tot ce-i pipărat, mai ţipător, mai neobişnuit, mai cu de toate, mai interzis.Weekend-ul acesta îţi propun o carte care a fost, cândva, interzisă. Sună incitant, nu? Deşi sunt aproape sigură că ţi-ai şi dat seama după titlu. (S-a cam vorbit despre cartea asta în lume.)

Te previn deodata, pare plictisitoare. Uneori nu se întâmplă mai nimic. Dar accentuez: UNEORI. Alteori nu reuşeşti să urmăreşti acţiunea. Este o istorie, mai mult sau mai puţin, de dragoste. Deja tu o să-ţi faci o părere câtă iubire se-ascunde-n carte.

Este o operă controversată, care o să te forţeze să faci mutre şi ochii mari. Citind-o, o să te străbată sute de gânduri, păreri, idei. Uneori o să te contrazici singur pe tine. O să spui că-i frumos. Dup-aia o să spui că-i scârbos. Uneori o să vrei s-o laşi deoparte, căci nu mai poţi continua. Dar dup-aia o să vrei, totuşi, să afli sfârşitul. Poate fi o lectură lungă, la mine a ţinut cam o lună. Dar, totuşi. Nimic nu se compară cu ea. De ce? Pentru că, după părerea mea, o carte bună-i aia care spune mai multe decât celelalte. O carte bună-i aia care are curajul să sublinieze nişte lucruri despre care nu se vorbeşte. Cărţile bune-s alea care riscă să fie interzise, căci oamenilor nu le plac scrierile ce vorbesc despre chestiunile aproximativ ruşinoase. Iar Lolita este exact acea carte.

Pe scurt, Humbert Humbert este personajul principal, care se îndrăgosteşte de Lolita, fetiţa de 12 ani. Mai multe nu îţi spun. (O să tot reaminesc că nu obişnuiesc să descriu acţiunea sau personajele. Descriu ce am simţit eu citind-o.)

13521204_1144884082249078_803048562_n

Şi câteva citate:

„Sărmana noastră poveste de dragoste s-a reflectat o clipă în ochii ei cenuşii, spălăciţi, stranii din cauza ochelarilor, a fost evaluată şi repudiată, aşa cum se întâmplă cu o petrecere anostră, cu un picnic pe timp de ploaie la care au venit doar cei mai nesăraţi pisălogi, cu un exerciţiu plicticos sau cu o fărâmă de noroi uscat care i-a acoperit cu o crustă copilăria.”

„De pe înălţimea semeaţă, ascultam vibraţia muzicală suavă, fulgerele ţipetelor distincte pe un fundal de murmure sobre, şi-atunci am înţeles că dureroasă şi lipsită de speranţă nu era atât absenţa Lolitei, cât absenţa vocii ei din această armonie.”

„Mă gândesc la zimbri şi la îngeri, la taina coloranţilor rezistenţi, la sontele profetice, la refugiul oferit de artă. Este singurul fel de nemurire de care ne vom bucura şi tu, şi eu, Lolita mea.”

Şi, ca o cireaşă de pe tort, câteva lucruri spuse de Vladimir Nabokov despre opera sa:

„Refuzul lor de a cumpăra cartea nu se întemeia pe felul în care am tratat tema, ci se datora temei înseşi, întrucât pentru majoritatea editorilor americani există cel puţin trei teme tabu. Celelalte două sunt: căsătoria foarte reuşită şi binecuvântată cu mulţi copii şi nepoţi dintre un partener alb şi unul negru; şi ateul desăvârşit care trăieşte o viaţă fericită şi folositoare şi moare în timpul somnului la vârsta de 106 ani.”

„Unii scriitori m-au acuzat că Lolita este antiamericană. Acuza aceasta mă îndurerează mult mai tare decât învinuirea idioată de imoralitate.”

P.S. Cartea a fost ecranizată de două ori, prima dată în 1962 şi a doua oară în 1992. Cred că veţi găsi filmele şi online.

 

 

Un gând despre “„Lolita”, Vladimir Nabokov

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s